Performerii Olimpiadei au făcut ieri un tur de forță între Palatul Victoria și Cotroceni. Treziți de dimineață pentru întâlnirea de la ora 9:00 cu priÂm-ministrul Tăriceanu, olimpicii au ajuns frânți de oboÂseală la al doilea eveÂniment, primirea la Palatul Cotroceni. Drumul de peste zece ore cu avionul, agitația prin care au trecut la sosire și ora matinală la care și-au început ziua lăsaseră deja urme asupra sportivilor prezenți la întâlnirea cu șeful Statului. Moleșiți de căldură și de oboseală, majoritatea s-au refugiat pe holul din dreptul Sălii Unirii, în căutarea unui scaun sau a unui fotoliu. Discuțiile legate de planurile de vacanță au fost lăsate la o parte în momentul în care a început ceremonia decorării.
Atmosfera sobră a fost pigmentată cu momente mai vesele, strigarea sportivelor cu apelativul de „doamnă“ stârnind zâmbete când gimnastele se pregăteau să primească decorația. „Unii s-au întors cu medalii, de aur, de argint, de bronz, alții clasați în primii 6, 10 sau 12 din lumea asta, ceea ce este foarte mult. Mulțumesc tuturor pentru dăruirea lor“, a declarat președintele Băsescu, care a spus că a trăit la fel și succesele, dar și ratările. „N-am să uit niciodată prima săritură a lui Drăgulescu și ratarea de după. El este campionul olimpic moral la sărituri”, a conchis șeful Statului. De asemenea, Băsescu a lansat ideea reînființării Ministerului Tineretului și Sportului. Sportivii i-au oferit o plachetă cu fotografii și un panou cu semÂnăturile lor, un fanion cu imaÂginea „Cuibului de Pasăre” și o medalie de aur din partea forului de judo.
Cvintuplă campioană olimpică, Georgeta Andrunache a promis că va participa și la JO de la Londra, dacă Guvernul va sprijini construcția unei piste olimpice de canotaj Președintele Băsescu s-a declarat convins că doar accidentele și problemele care țin de intimitatea echipei le-au împiedicat pe handbaliste să urce pe podium la JO
Tăriceanu îl ajută pe Drăgulescu Înainte de ședința Executivului, premierul Călin Popescu -Tăriceanu i-a primit la Palatul Victoria pe sportivii care au urcat pe podium sau au fost în apropierea lui. El i-a anunțat că suma premiilor acordate pentru cei clasați pe locurile 1-6 la Beijing a fost dublată, valoarea distincțiilor depășind cinci milioane de euro. Apoi, Tăriceanu s-a întreținut câteva minute cu gimnastul Marian Drăgulescu, interesându-se de starea de sănătate a fetiței lui, Beatrice, și oferindu-i direct ajutorul.
17 este locul pe care l-a ocupat România la JO în clasamentul general pe țări
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER